Autostrada sufletului

In autostrada sufletului meu,
sunt multe masini.
Unele verzi, alte negre,
ce gonesc teribil din regrete
inspre vise.
Pe drumurile sangelui meu,
camioane incarcate cu sentimente
imi transporta
durerile din maini, in ochii.
Pe asfaltul din mine,
sunt vitezisti, ce trec
grabiti, sunt sute de autostopisti
pierduti.
Pe autostrada sufletului meu,
treci tu, grabita,
in decapotabila-ti albastra.
Parul tau salbatic, atarna,
smulgand molecule,
rasturnad camione cu sentimnte,
cisterne cu lacrimi,
lovind ambulante.
Pe autostrada sufletului meu,
ochii tai cucersc soarele,
rotile tale imi strivesc
osele, ce se prabusesc,
intr-o imbratisare.

Autoportret

Simtiri nu mai am,
nici inimi rosii, ci verzi.
Pe drum mi-am pierdut asi,
pe lungi carari de
pe nespuse sopate mi-am impartit
manecile,
pe saruturi si cupe
mi-am impartit punga.

Sunt drum, ce curge
sinuos in sus,
ce se scade si se aduna
cu kilometrii, cu mile
cu metrii.

Sunt un rau ce se construieste
in zari, ce se zideste in
vesnicie.
Si ma intind din rasarit cu
mana dreapta,
pana-n apus.
Sunt o stea ce arde,
cruci si sfintii, ce arde ruguri,
iar in pamnat biserica mea
imi canta imnuri negre.

Destinul ciclic

Ne-am nascut singuri, ma refer la specie, la primul individ care a cutreierat pamantul, fie ca o fi Adam, o maimuta malformata, fie un zeu plictisit, rasa umana s-a nascut din indivizi singur. Rousseua avea dreptate, rasa umana ca si structura sociala a fost una de “lupi solitari” pana in momentul in care si-au dat seama ca 1+1=2. Si ca doi e mai mare ca 1, si ca doi sunt mai puternici decat unul. Atunci in specia umana a pornti o cursa nebuna de a se uni, de a fi mai puternici, de a fi impreuna impreuna oricarui factor interior rasei sau exterior(Turbul Babel). Oameni si-au dat seama ca impreuna, pot devenii un mecanism invicibil, doar ca problema era ca impreuna individul se pierde in multime. Intimitatea nu mai exista, tu ca si persoana, eul tau interior, trairile tale, sentimentele tale arau anarhice, scopul fiecaruia ca si roata dintata era precis, prestabilit si nu tolera exceptii.
Astfel, dupa ce societatea a inceput sa aibe girja si de paturile dezavantajate, a inceout o cursa puternica de inhibare, de intimitate, o nebunie in toata puterea cuvantului in care fiecare avea dreptul la intimitate. O divizare fantastica, pe rase, pe culori, pe ochii, pe tari, pe regiuni, pe comitate, pe orasele, pe cartiere, pe strazi, pe blocuri, pe etaje, pe apartamente, pe camere, metru patrat.
Societate acutala a reusit sa ofere un substitut nevoii omul de libertate, a reusit sa creeze o perdea fumurii in spatele caruia ochiul vigilent priveste atent, a reusit sa dea iluzia unei libertati si unei intimitati. Asta se intampla in contextul centralizari modiale, in contextul in care oameni se unesc intr-o lume unitare, in care se predica stupizenii despre egalitate, etnica, religioasa, sexuala, despre egalitate in orice domeniu. Organismul social sa mulat inasa mod in care, fiecarui om i sa dat spatiul sau personal inviolabil, intangibil, fiecaruia i sa dat metru sau patrat, intr-o lume ce sustine o untitate turmica dictata de factori economici.
CU toti traim falsa impresie a metrului patrat personal intr-o lume in care suntem doar o marja de eroare dintr-o cifra uriasa.

Tatiana Stepa – da doamne iarna

Imparte Doamne Cu Mine Durerea
din Lacrima Care Te Striga
si Da-Mi Alinarea Si Da-Mi Mangaierea
imparte Cu Mine Durerea

imparte Doamne Cu Mine Tacerea
ce Noaptea Se Lasa Pe Ploape
cand Somnul Sau Moartea Sunt Tot Mai Aproape
imparte Cu Mine Tacerea

da Doamne Iarna Sa Ma Adoarma
sa Ma Ingroape Cu Tot Cu Toamna
sa Cada Alba Peste Destine
sa Nu Mai Stie Nimeni De Mine

imparte Doamne Cu Mine Tradarea
cu Care Ma Acoperira
sterge-Mi Din Lacrima Chinul Si Sarea
imparte Cu Mine Tradarea

imparte Doamne Cu Mine Minciuna
zvarlita Pe Singuratate
si Liniste Pune Acum Peste Toate
imparte Cu Mine Minciuna

da Doamne Iarna Sa Ma Adoarma
sa Ma Ingroape Cu Tot Cu Toamna
sa Cada Alba Peste Destine
sa Nu Mai Stie Nimeni De Mine

imparte Doamne Cu Mine Iubirea
risipa Ursita Risipei
si Lasa Uitarea La Marginea Clipei
imparte Cu Mine Iubirea

imparte Doamne Cu Mine Tristetea
de-Ati Pune Pe Umeri Povara
durerii Tacerea, Minciunii Tradarii
imparte Cu Mine Tristetea

da Doamne Iarna Sa Ma Adoarma
sa Ma Ingroape Cu Tot Cu Toamna
sa Cada Alba Peste Destine
sa Nu Mai Stie Nimeni De Mine

da Doamne Iarna Sa Ma Adoarma
sa Ma Ingroape Cu Tot Cu Toamna
sa Cada Alba Peste Destine
sa Nu Mai Stie Nimeni De Mine

Cugetare.

In iarba ma-ntind si-astept.
Sa cresti din mine,
radacini de pomi inalti.

Canibalism

Cad în bucăţii,
Micii, mari, medii.
M-ânpraştii uşor, străin,
Straniu, pustiu, în mii de frânturi
De duh, trup si suflet.

Tu, te poţi hrănii cu mine,
Îţi poti stâmpăra setea cu unghiile
mele-ndulcite
de seva amară a pământului.
Te poţi hrănii.

Ochii-mi sunt o delicatesă,
Lumina lor suavă, dulce-acrisoară,
Înmiresmată de câmpuri senine
Umplută de focuri,
De arderi de tot.
Iar limba mea e o poartă,
A lumii de dincolo de coajă, a universului
Păzit de munţii, si cuvinte mari
A căror sens si scop, sunt prea verde
a le-ţelege.

Devorează-mă bucată cu bucată,
fărâmă cu fărâmă.
Iar ce rămâne,
aruncă la vulturi.

Crucificare

Aruncă-mă la vulturi,
Târăşte-mă în praf
cadavrul unui soldat străin, mort
şi lăsat in drum.

Dă-mă fiarelor, hoardelor,
oamenilor.
Să se-frupte din trupul atât
de fraged ce bolta de cer
la frânt.

Dă-mi sângele şerpilor,
să-mi scurg viata in gâturile lor,
să mi-o poarte in străfundul pămantului.
Limba, ciorilor.
Ca un cadavru devorat de fiare.

Căci iată sunt mut,
pământul de praf, ars de soare, si bătut
de vânt mă-cheamă
n-suave tăceri,
mă cheamă-n tainice locaşuri
ma cheamă să-l umplu cu sufletul-mi măreţ.
Sunt orb, picioarele mele nu mai văd
drumul crucii,
Iar Cristoşii răstâgniţii la colţuri de drumuri
se uită la sufletul meu ca la-n tălhar.

În pom la dreapta ta mă sui,
să-ţi fiu tălhar, căci fiu, nu pot să-ţi fiu,
să-ţi fiu necredincos,
căci din buzunarele sufletului spart,
mi-au curs pe rănd
inima,
ochii,
măinile.
Sunt doar un ciot din ce am fost,
deeacea păsările
să petrecă-n carnea mea.
Mă răstignesc in pomi.
Devoraţi-mă.

148 093, a murit tanti nusi de la III.

Statistici

Azi, sau am rog, pana la ora 9 18 minute s-au nascut 338 910 oameni in lume, si au murit 148 092, cam mare diferenta dintre nasteri, cam mare sporu nostru natural.
Anu asta am pierdut 5 500 000 de hectare de spatiu verde, de padure, de natura. Trist. Foarte trist.
892 de milionae de oameni sunt subnutriti, incapabili sa se hraneasca sa-si castige un trai, iar 1 mild. 137 de milioane sunt spurapoderali, nemastiind ce sa faca de atata mancare care si-au infipt-o in pantece. Asa mi se pare dezarmant, ne caracterizeaza pe noi foarte bine. o mare parte manaca pana mor, iar o alta parte mor ca nu pot manca. EXCES. Asta ne-ar putea caracteriza.
Din cei 128 de mii, 25 de mii au murit de foame, o moarte lunga, agonizanta, dureroasa.
Totusi, putem sta linistiti, pentru ca lucram la partea cu obezitatea, anu asta am cheltuit 16.471.680.000 de miliarde de $ pe…. DIETE(doar in U.S.A.). Suntem penibeli.
1.381.048.000 de oameni nu au acces la apa potabila. 22 de milioane de avorturi anu asta. 32 mil oameni infectate cu HIV.

Plus, 22 de miliarde pe alcol si tigari.
Suntem niste egoisti, ce merita soarta semenilor lor mai inocenti.
Daca maine ne omoara pe toti Dumnezeu, o fost baiat bun ca ne-o rabdat atat.

Max Manus

Max Manus, este un frumos film despre razboi, un film ce trece de multimea de filme americane cu soldati americani, ce viseaza la femei, se distreaza cu curve franceze, si fac glume porcoase unu despre mama celuilalat. Max Manus este un filmce  surpinde procesul de initiere, de maturizare, a unor tineri rebeli, ce organizeaza mai in gluma mai in serios o rezistenta impotriva invaziei naziste. Niste tineri norvegieni, incep o rezistenta print-un ziar, dupa care britanici ii invata sa arunce in aer tot felu de chestii germane. Filmu este frumos gandit, facut, realizat, acotrii joaca bine. Eroii sunt oameni, nimeni nu fuge prin barajul de gloante. Glontul te omoara. Daca va plac filmele despre razboi, oameni, drame umane, vi-l recomand. Daca vi-a placut Twilight, n-are rost. Asa, i-as da un 8.5

Dracula Blues – Alexandru Andries

La curtea lui Vodă e şedinţă mare
Stau boieri pe scaun, stau şi în picioare,
Se discută probleme, se analizează
Ce nu merge bine, ce incomodează;
În cap de masă, pe scaun, însuşi Vodă Ţepeş stă,
Boierul Velea face prezenţa şi numără.

Se ridică Vasile, zice: “Ţepeş Doamne,
Stăm bine cu producţia de cereale şi carne,
Am depăşit planul în industria de zgură
Şi-am fost informat că nici nu se mai fură;
În producţia de ţepe suntem, Doamne, pe primul loc în lume,
I-am depăşit pe-americani, fără ruşine, putem spune!”

“Dar există probleme şi in îndustria de ţepe!”
Se ridică în picioare boierul Şulea Trepe.
“Nu mai avem lemn de paltin, producţia stagnează de ieri,
Iar stejarul, Ţepeş Doamne, îl ţinem doar pentru boieri,
De aceea propun să facem ţepele din lemn de prun!
Vor fi beţivi mai puţini, iar lemnul e destul de bun…”

“E o propunere bună”, zice Ţepeş, “Propun
Chiar de mâine să-nceapă producţia cu lemn de prun!
Totul să meargă bine, ţeapa să iasă fain,
Să nu se neglijeze problema de design,
Ţeapa să fie suplă, să satisfacă clientul,
Să se potrivească perfect cu clima şi ambientul,
Să se trimită cadre să se specializeze,
Economia de lemn să nu se neglijeze,
Printr-o reproiectare justă să se elimine orice sofism,
Astfel încât ţepele să reziste şi la seism!”

Grotescul frumosului uman.

De ce isi invelesc oamenii florile in staniol, in hartie colorata, de ce le impopotoneaza cu diferiti sclipici, de ce vopsesc petalele, cand toti cadem de acord ca frumusetea plantelor, si mai ales a florilor este de neegalat. De ce simtim nevoia sa murdarim perfectiunea naturii, cu gusturile noastre, trasnite pe alocuri. De ce nu putem pur si simplu sa vedem frumusetea florii in ea insasi, de ce cautam sa ii stirbim fecioria prin impachetari excesive, prin decoruri patetice lipsite de dumnezeiesc.

De ce cauta oameni sa isi vopseasca vietiile, sa isi coloreze lucrurile pentru a se incadra in niste tipare.

Cred ca este o cursa a prostiei, un concurs tembel de copii. De exmplu, oamenii au inceput de un secol sa considere bronzul atragator, acum tehnologia scuteste orele de stat la soare si le reduce la minute de solar. Si totusi cum am ajuns de la albul albastru-verzui, la bronzul maro-cacacios.

Treptat, incet, incet. La inceput doar un pic de bronz, tu vezi, vrei si tu, da un pic mai mult, ea vede si vrea si ea,  dar desigur un pic mai mult, iar nesfarsitul se instaleaza, astfel lucrurile exagereaza si micile noastre retusuri adresate naturii devin odioase, sufocante, artificiale.

Frumusetea unei flori este floarea in sine, nu cantitatea de podoaba antropica lipita de ea.

Globalizarea intelectului

Desi in principiul, detest ideea de globalizare, de uniune intre rase, limbi, culturi, culori, doar de dragul bunastarii trebuie sa recunosc ca este un semn, sau un oarecare aspect a civilizarii. Gradul de cultura, de educatie creeaza cele mai mari diferente intr-un om, pentru ca iti creeaza diferite repere, pentru ca iti creeaza axe de revolutie care se intersecteaza cu axele altora, care poate nu sunt rasa ta, natia ta, limba ta, religia ta, si totusi nu poti sa-l urasti pentru ca iubiti acelasi lucru. Asa oameni au ajuns sa gandeasca ca nu exista oameni inferiori sau superiori, nu exista diferente de ordin intelectual intre oameni raspanditi pe diferite meridiane, diferentiati de culori si dialecte. Si totusi, exemplu de insula de prostie in insula de civilizatie sunt “gang”-urile americane. Nascute intr-o tara civilizata, prea civilizata pe alocuri, sunt ramasite ale culturii rasiale de acums cateva milenii. Superioritatea nu numai ca este data de alta culoare,alta limba sau alta etnie, ci este data de alta strada in care te-ai zamislit. Oameni din aceasi limba, aceasi natie, culoare se razboiesc cu alti identici lor doar pentru ca s-au nascut la 3 strazi distanta. Asta ma duce cu gandul la Descartes, omul s-a nascut liber, intr-o lume salbatica nestavilita, nearanjata, iar pentru a supravietuii si-a creeat diferite comunitatii, familiale la inceput, iar ulterior adevarate natii mai mari sau mai mici. Lucrurile s-au miscat rapid, astfel oamenii au reusit creearea unui oarecare societatii universale, comune, unei civilizatii adoptate unanim. Si totusi, ne difera continetul, culoarea pielii, religia, limba,  istoria, tara, regiunea geografica, orasul, cartierul, strada, blocul, apartamentu, camera, patul, inima. Pentru ca in final inima individului nu poate fi globalizata, nu poate fi stapanita, societatea nu-si poate infinge stindardul oricat de mult s-ar straduii. Si aceasta globalizare exterioara, politica, formala, creeaza o izolare individuala inauntru fiecarui individ, separa indivizii intre ei. Reverul medaliei. Ne separam, ne izolam inauntru, ne transformam in niste singuratici sociali.

In lan – Lucian Blaga

De prea mult aur crapş boabele de grâu.
Ici-colo stropi de mac
şi-n lan
o fată
cu gene lungi ca spicele de orz.
Ea strânge cu privirea snopii de senin al cerului
şi cântă.

Eu zac în umbra unor maci,
fără dorinţi, fără mustrări, fără căinţi
şi fără-ndemnuri, numai trup
şi numai lut.
Ea cântă
şi eu ascult.
Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul.

perfect.