Daniel

Lungi lumanari de sticla, ard

necontenite franturi de fulgeri,

ce-si preling mirosul

in groapa cu lei.

Prin mine,  cutite fierbinte trec, purtand

mirosul trainicelor vieti

trecute, in inima pamantului.

Fiarele racnesc,

adapandu-se in sangele fierbite ce-mi siroaie pe frunte,

pe tample.

Prin salturi uriase

trec din pamant, prin mine in pamant

smulgand cu colti lor luciosi

sufletu-mi.

Necontenite,

neincetate salturi marete

din marile de pamanat in pereti de cer,

furad cu fiecare atingere fulgeratoare

mainile, picioarele – trupurile slabite

a sufltelui meu sangeriu-.

Din mine tot cantul e furat,

din tample, bobul de credinta a ars in colti

fiarelor.

Din inima, sangele jertfei s-a scurs in pamant.

Sunt gol.

Nu am niciun rege in maneci sa ma strige,

nu am nici nici un vant

din lume sa ma-nvinga.

Nici ingeri cu aripi argintii, nici munti, nici stanci.

Nu am minuni de aratat,

focuri stinse,

cetati.

Nu am Dumenzeii pe gurile leiilor.

Sunt singur.

Nu am suflet invis, nu am maini zdrobite de cuie,

genuchi de praf, si frunti

invinse de sudoare diminetii.

Sunt viu.

~ by Ruben on 24 January, 2009.