Amurg

Candva prin vaiile sufletului meu indaratnic
curgea apa sfintelor mistere,
suroind in suvoie
din muntele cel sfant, de unde-au cazut ingerii,
in pamantul cel mult unde vor cadea oamenii.
In ochii, purtam lumina
diminetilor
tanjite cu seara si iubite cu raset;
iar in inima purtam eterna tacere
a cuvantului.
Dar azi, zumzetul albinelor a incetat,
greieri si-au rupt vioarele sorbind cu pacat
un ultim strop de vin.
Schitul inimii mele,
e prins in maracini, in buruiene groase cu radacini adanci,
iar graul a pierit mancat de pasari si sufocat de spini.
Pamantul intins, cu limbile frante tace,
iar tacere sa
imi inconvoaie oasele si-mi sfarma tamplele.
Azi nu mai vad lumini in zari
si intuneric in apus.
Sunt orb.

~ by Ruben on 27 January, 2009.