Elena

Mana inca ii era amortita de la reculul puternic. Tremura toata, stand in picioare, inlemnita, neindraznind sa se miste. Mintea ii fugea la mama ei, cat va plange cand va auzi. Un sentimnet de parere de rau se infiripa, o clipa se gandii sa o sune, sau macar sa-i lase un bilet, asa ar fi decent, dar se razgandi rapid. Mama ei nu avea nici o treaba si nici un drept de a spune nimic, era rafuiala ei cu destinul, cu viata, era libertatea ei de om, dreptul fundamental la viata, si la lipsa ei. Doar ea si Dumnezeu aveau dreptul asta, si ii va lua inainte.

Puse revolverul pe masa, era greu si rece, era inuman, un corp strain cu totul, un corp mort, dar totusi atat de viu cand il folosesti. Scaunul era cald, masa era calda, podeaua de lemn era si ea calda. Pareau moarte, dar odata au fost vii, si gandul asta le facea mai placute la atingere,  te gandeai la ele, ca la ceva ce  candva traia, poate chiar zambea, in limita puterilor unui pom de a zambii.  Dar pistolul era rece, era mort, doar flacara si zgomotul puternic  al tevi ce-si elibera mesagerul.

Sangele cald ii ajunse la picioare, se cutremura,  se trase repede intr-o parte, ferindu-se de sangele de  jos. Cadavrul greu, era intr-o pozitie contorsionata, cu un picior indoit, si prins  dedesubt. Ochii, isi pierdusera flacara ce-i mistuia cand omul ce a murit, era viu. Privea inert si distant in tavan.

Era prima data cand isi vedea tatal indiferent, nepasator si calm. Era prima data cand prezenta lui nu o enerva, cand mirosul sau nu o cutremura, si cand mainile lui nu o strangeau.  Lua bluza de pe pat,  si o arunca pe cap tatului ei, satula sa-i vada privirea, care desi era pierduta spre tavan, parca o urmarea.

Zece ani de abuzuri,  zece ani de violuri,  zece ani de pumni si palme incasate, toate sfarsite, toate stranse intr-un moment atat de scurt, intr-o clipa atat de placuta, atat de victorioasa. Simti o ura nestavilita, un puternic impuls sa dea, sa loveasca, puse mana pe bata de sub masa, si incepu sa loveasca cadavrul de pe podea cu putere, cu ura, cu dragoste. Lovi, lovi, lovi, nadusala ii cuprinse fruntea,  fiori reci de placere o cuprindeau, simti cum cu fiecare lovitura, timpul se intoarse, cu fiecare lovitura, timpul se sterge, cu fiecare lovitura, mintea ei uita, cu fiecare lovitura isi primea inapoi tot ce-i furase infantul. Se oprii extenuata, obosita, goala, vroia sa rada, sa zambeasca, sa-si vesteasca triumful,  victoria, puterea, dar cazu in genunchi. Mainile ii erau acoperite cu sange. Picioarele erau stropite de sangele ce bata l-a imprastiat prin incapere.

Corpul inca era cald. Simti ca trebuie sa termine acum, cand inca mai are curajul, se ridica, lua revolverul de pe masa in mana stanga, si ingenunchea langa capul tatalui sau. Il descoperii si privii in ochii inerti:

-Acum, acum ce-o sa mai faci? Zi! Ce-o sa mai imi faci?

Glasul ei rasuna puternic si gol, in incapere. Lua pistol, deschise gura, si isi rezema teava rece pe dinti. Incepuse sa planga,  puse pistolul la tampla, si inchise ochii,  asteptand ca cineva, sa apese pe tragaci, asteptand ca cineva sa-i faca acest favor. Se gandii la mama sa, ea era nevinovata, ea era in aceasi situatie ca si ea. Era o lasa. De cate ori, pumni ce stau acum stransi pe podea, au lovit-o nu a spus nimic, de cate ori cadavrul de jos a batut-o, a siluit-o, ea nu a zis nimic… a tacut. I-a iubit pe amandoi, dar azi ii va pierde pe amandoi, pentru ca a fost o lasa.

Un glas sfasiat se auzi de dupa usa inchisa.

-Elena? Elena mama, deschide usa… ce-ai facut?

Zgomotul pistolului fusese parca mai puternic de data asta, de parca sufletul ce l-a eliberat acuma ar fi fost mai indaratnic decat celalalt. Corpul se lovi de podeaua de lemn, privind cu ochii inerti inspre tavan. Invinse.

~ by Ruben on 17 March, 2009.